duminică, 15 octombrie 2006

Ultimele zile ale programului GRASP. Episodul 2: Ultima noapte de liniște

În mod tradițional, atunci când un program de finanțare generos (cum se întrevedea a fi GRASP) și de proveniență americană (deci fără prea multă birocrație) începe să se deruleze, imediat apar și lăcustele. Mai precis "suspecții de serviciu", reprezentanții pereni ai instituțiilor care au neapărată nevoie de bani pentru cheltuieli de regulă inutile.


Mă așteptam însă ca americanii să își ia măsuri de precauție și să prevadă din timp acest fenomen nu neapărat autohton, mai ales că au studiat "piața românească de administrație locală" cu mult timp înainte de începerea propriu-zisă a activităților. Până una-alta, cât timp ne organizam - adică în perioada în care ne încărcam birourile cu felurite rechizite, ne obișnuiam cu cafeaua caldă pregătită dimineața la prima oră de doamna Sanda, discutam și rediscutam planul de lucru - eu stârneam diverse dezbateri futile cu privire la anomaliile vizibile și invizibile din jurul noilor mele preocupări profesionale. Participam cu religiozitate la ședințele săptămânale de management unde încercăm să strecor spre analiză diverse subiecte - strict legate de anumite chestiuni de actualitate (cum ar fi statutul funcționarului public, de exemplu) - și să demontez propunerile de genul "să luăm în considerare și un ajutor pentru asociații". Despre care asociații e vorba, o să vedem mai târziu. Între timp, devenea tot mai clar că prietenii noștri americani își băgaseră singuri bețe-n roate.

Una din primele teme pe care le-am abordat în discuțiile off-line cu colegii mei se referea la organizarea administrativ-teritorială românească. Pe lângă o eternă dilema privind inutilitatea conceptului de "municipiu" în spațiul carpato-dunăreano-pontic, călătoriile mele în toate colțurile planetei România au făcut să-mi dezvolt propriile teorii referitoare la organizarea în teritoriu.

Românii au un stil organizatoric aparte, mai ales atunci când e vorba de administrația publică locală. Puțini știu că suntem una din singurele țări din lume (noi, rușii și încă o țară de prin Asia Centrală) care utilizează nume de personalități sau, mă rog, de persoane, pentru a desemna o localitate - de exemplu Mihai Viteazul din județul Cluj sau Tudor Vladimirescu din județul Ialomița. Mai amuzant (sau mai penibil) e faptul că există zeci de localități cu nume identic - comuna Mihai Viteazul se regăsește în județele Cluj, Constanța, Tulcea, Alba și lista ar putea continua. Vă dați seama câte comune Ștefan cel Mare, Tudor Vladimirescu, Mihail Kogălniceanu, Avram Iancu ș.a.m.d. sunt în toată țara românească, ba chiar există unele județe care au două sau trei localități cu numele aceleiași persoane! Sărmanii poștași... Alte ciudățenii - ca să nu zic aberații - administrative sunt comunele care au denumirea formată dintr-o dată calendaristică - cum ar fi comuna 1 Decembrie, sau dintr-un substantiv comun - precum comuna Unirea. Ca să nu mai vorbesc de faptul că aproape fiecare oraș din România are străzi sau piețe cu denumiri familiare (dar mereu aceleași) - Unirii, Traian, Bălcescu etc. Favoriții celor ce se ocupă cu denumirile administrative sunt de departe pașoptiștii, care domină topul denumirilor de străzi, bulevarde și piețe din mediul urban românesc (mai ales în Transilvania). Închipuiți-vă următoarea situație - locuiești în comuna Avram Iancu, pe strada Vasile Alecsandri... și te cheamă Emil, de exemplu...

...iar dacă, tot întâmplător, mai ești de ani buni și primarul Ploieștiului, e normal să te intereseze GRASP, mai ales din postura paralelă de președinte al Federației Autorităților Locale din România (FALR) - o struțo-cămilă formată de câteva ONG-uri ale administrației (?!?) precum Asociația Municipiilor (AMR) și Asociația Orașelor (AOR), cu sprijin generos din partea USAID și a programului ce a precedat GRASP. Și cum până atunci se turnaseră zeci de mii de dolari în FALR fără vreun rezultat vizibil sau fără urmări dramatice prin teritoriu, era natural să se mai toarne câteva fără pauză. Adică să se "sudeze" finanțările precum două țigări superlong, iar FALR să trăiască veșnic sau cel puțin până la sfârșitul programului GRASP.

Ceea ce nu știau însă domnii primari din FALR, AMR și AOR era faptul că americanii noștri dragi angajaseră în GRASP vreo duzină de foști ONG-iști pe lângă contingentul de veterani de la programul precedent, și aceștia n-au stat cu mâinile în sân, privind lung cum se duc banii USAID pe apa sâmbetei. Inițial planul era să minimizăm pagubele, întrucât se părea că domnii primari (și nu numai) vor acționa în forță, prin mijloace emoționale - "federația este într-o situație financiară delicată, acum în pragul demarării parteneriatului cu GRASP"- și coercitive - "sper că n-o să ne faceți greutăți, prietene" - citatele sunt autentice. După câteva vizite furtunoase ale echipei All Stars FALR la chief of party, uși trântite și zbierete constructive prin diverse birouri, se părea că nici o centimă nu va intra în conturile federației fără un plan de restructurare și schimbări majore la nivel de management. În subsolul clădirii care adăpostea programul nostru, la locul de fumat, băut cafea și bârfit (desigur), începeam să credem că americanii nu vor ceda - îi avertizasem de la bun început că vor fi presiuni din partea "asociațiilor". Totuși, presiunile n-au fost fără sorți de izbândă - USAID a insistat ca GRASP să sprijine financiar printr-un rapid response grant discutarea de către un număr de primari și funcționari publici - activi în FALR - a unui proiect de modificare a legii 189/1998 privind finanțele publice locale. Mărunțiș, totuși - 9.000 de dolari - față de aspirațiile inițiale ce se ridicau la sume cu 4-5 zerouri. Tot în dolari, firește.

Partea scandaloasă era că acești bani erau, în marea lor majoritate, destinați pentru onorariile primarilor și funcționarilor publici implicați în așa-zisul proiect - de exemplu, primarul din Pitești urma să primească vreo 19 milioane ROL - bani, nu glumă, în vremurile alea! Cine erau ceilalți beneficiari? Încă vreo doi primari și alți funcționari publici cu state vechi în manipularea bomboanelor Mentos în săli de ședință - pe bani americani sau europeni, bineînțeles. Era cât pe-aici să se pornească o revoluție la departamentul de granturi după parcurgerea bugetului. În cele din urmă, sumele respective s-au realocat altor activități iar proiectul s-a reorientat către alte obiective întrucât - între timp - parlamentul modificase singur-singurel legea . Victorie? Nu chiar...

01 Calota & MathersEmil Calotă, primar în Ploiești (2000-2008) și președinte FARL, și Earl Mathers, chief of party la GRASP (2003-2004)

Earl Mathers a fost un chief of party simpatic și este un bărbat arătos. Genul Sean Connery - cu cât îmbătrânește mai mult, arată din ce în ce mai bine. Spre deosebire de alții, Earl a înțeles de la bun început care-i treaba. Aveam cu toții încredere că n-o să se lase convins (sau forțat) să cedeze în fața lăcustelor. Însă FALR-ul s-a regrupat în tranșee și s-a aliat cu personaje cu experiență în cazuri de-astea, încăpățânate.

Într-o după-amiază caldă de mai, spre sfârșitul zilei - atunci când ești cu garda jos și te gândești mai degrabă la ce te-așteaptă pe-acasă decât la reforma administrației locale - cine oare se arată împreună cu (deja) cunoștințele noastre mai vechi de la FALR și USAID? Însuși fostul și actualul tartor general al programelor UNDP (Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare - după unii, cea mai mioritică instituție internațională prezentă în România), în persoană - în carne, oase și Steilmann! Ei bine, biroul lui Earl pare că s-a clătinat sub pumnul delicat al dezvoltării durabile, iar urechile de proveniență americană au încasat ceea ce pe-aici se numește o săpuneală zdravănă. Domnul cu pricina m-a zărit la plecare și - amintindu-și că mă cunoaște de pe undeva - s-a întreținut, semi-amical, cu umila mea persoană. În linii mari, mi-a spus doar "salut, ce mai învârți pe-aici" și că "o să colaborăm". Eu m-aș fi îndoit de asta și a doua zi, însă - după plecarea prețioasei delegații - Earl părea vizibil afectat de modul în care începea să se pună problema. Băieții îi ceruseră nici mai mult, nici mai puțin decât 150.000 de dolari din fondurile disponibile ale GRASP! De fapt, nu-i ceruseră, l-au anunțat (mai puțin elegant) că urmează să-i obțină...

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu