miercuri, 19 ianuarie 2011

Vremuri grele la Craiova

FOTBAL

Nu cred că am mai trăit vreodată un asemenea scandal la Universitatea Craiova. Atât Victor Piţurcă, cât şi caricatura asta de patron al Ştiinţei, s-au făcut de râs într-un mod incalificabil: zile întregi de transmisiuni în direct cu insulte, ameninţări, momente dintre cele mai penibile, pigmentate de fraze demne de Bulă şi de o lipsă totală de profesionalism. După 10 zile sinistre, în care mi-era şi jenă să mă gândesc la ce se va întâmpla cu echipa în viitorul apropiat, am aflat că - de fapt - la Universitatea Craiova nu e nici o şansă de management sportiv performant.

Atât Piţurcă, cât şi Mititelu, au reuşit două lucruri: au arătat cât de jalnic se prezintă acest club din punct de vedere al managementului şi al capacităţii de a face performanţă, şi au distrus orice speranţă pentru un retur de campionat cât de cât satisfăcător. Rezultatul: jucătorii sunt nemulţumiţi şi frustraţi, clubul este înglodat în datorii şi restanţe financiare iar perspectivele sunt macabre. Nu vreau să mă gândesc la meciul cu Steaua din 25 februarie... mai e doar o lună până atunci.

Doi analfabeţi, doi fanfaroni cu acte în regulă - dar cu aere de mafioţi de Dăbuleni - şi-au tras reciproc şuturi în fund în direct, s-au bălăcărit ca doi mahalagii (ce sunt!) în văzul tuturor şi, pe deasupra, i-au amăgit pe suporterii şi-aşa necăjiţi cu tot felul de prostii gen "altă echipă în Craiova" sau "nu vindem nici un jucător" etc. Nici nu are sens să mă gândesc la ce impresie au lăsat celorlalţi patroni şi antrenori din România - şi nu mă gândesc la cei de teapa lor - Becali, Borcea etc. - ci la personajele cât de cât pozitive (Paszkany, Porumboiu, Marius Stan şi alţii). Ca să nu mai vorbim de impresia generală... cine mai vrea să facă afaceri cu Universitatea Craiova? Jucătorii sunt, mai mult ca sigur, extrem de nemulţumiţi şi - logic - vor să plece. Unde? Oriunde! Vorba-aia: la Craiova nu se vine, ci se pleacă.

Simt o dezamăgire cruntă vis-a-vis de Victor Piţurcă pe care - deşi ştiam că e un barbugiu înfocat şi un om infect - îl consideram un antrenor bun. Atitudinea şi comportamentul său din zilele astea demonstrează fie că şi-a pierdut complet minţile, fie că - de fapt - nu este un antrenor de calibru, ci un individ pus pe scandaluri şi intrigi deplorabile.

Despre Adrian Mititelu ce-aş putea să spun... a dispărut complet orice urmă de bun simţ şi orice justificare faţă de pasiunea pe care (el zice) că o simte pentru Ştiinţa. Apare din ce în ce mai des la TV şi nu face altceva decât să pozeze fie în popa-prostu', fie în fraierul satului. N-are nici o idee despre fotbalul modern sau despre managementul unui club de fotbal: jucătorii sunt ţinuţi cu forţa la echipă (lucru complet anormal, chiar dacă şi-au făcut junioratul la Ştiinţa) sau târâţi în scandaluri conexe poveştii cu Piţurcă (vezi cazul celor doi fugari, Găman şi Bărboianu). Clubul este gestionat de tot felul de ageamii sau prieteni şi cunoştinţe, iar aşa-zisul consiliu de administraţie e o glumă proastă. Şi te gândeşti să-i atragi pe Ford ca sponsori într-o asemenea cloacă?

Cantonamentul de iarnă pare a fi un fiasco, iar atmosfera presupun că este extrem de încărcată. Bănuiesc că nici unui jucător nu-i stă mintea la antrenamente, ci la cum să plece mai repede de acolo. Abia acum încep să înţeleg lipsa de concentrare din timpul meciurilor din ultima vreme...

Concluzie: vin vremuri grele. Chiar foarte grele. Asta, desigur, dacă vom considera că până acum au fost vremuri cât de cât bune. Indiferent de datoriile la fisc şi chestiunea licenţierii - rămâne senzaţia că ai de-a face cu un spital de nebuni. Sincer, din acest moment nu-mi mai pasă de Mititelu, de Piţurcă, de actualii antrenori sau de conducerea clubului: nu-mi doresc decât să mai văd meciuri cât de cât frumoase. Toţi sunt acum părtaşi la necazurile ce vor urma. E posibil să retrogradăm - deşi n-ar fi o mare nenorocire, şi alţii au păţit-o: St. Etienne, Southampton, Leeds United, Fiorentina, Atletico Madrid... chiar Juventus. E posibil să plece mulţi jucători: Dilevski (care a şi plecat), Wobay, cei doi bulgari, Găman şi Bărboianu ş.a.m.d. Însă cea mai mare problemă este, după părerea mea, faptul că Ştiinţa şi-a pierdut credibilitatea şi atractivitatea ca şi club de fotbal. Rezolvarea va veni, probabil, când Craiova va fi un oraş frumos şi civilizat, când clubul va avea o conducere pricepută şi un patronat inteligent (nu neapărat bogat!) şi când echipa va fi crescută şi îndrumată într-un mod strategic şi modern, cu obiective realiste şi realizabile. Adică, din păcate, niciodată.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu