marți, 24 martie 2009

România: 2 ani în Uniunea Europeană

alegeri_europene

"Deşi ne facem datoria atât faţă de grupurile parlamentare din care facem parte, cât şi faţă de electoratul de acasă, avem o mare problemă în Parlamentul European. Dincolo de relaţiile personale bune cu ceilalţi membri, România a dezamăgit. Degeaba suntem prieteni. Până la urmă, suntem politicieni şi e greu să te duci, ca politician, să le explici alegătorilor tăi că ai dat gir unei ţări care nu se poate adapta. Lumea se aştepta ca România să profite de noul ei statut de ţară membră UE, dar n-a fost aşa. Ei ne percep că n-am fost, de fapt, pregătiţi, că i-am minţit - iar acum am devenit o povară. Asta e realitatea, tristă: nu mai avem prieteni, nu mai avem aliaţi, suntem ca o barcă în derivă." (Corina Creţu, PPE, 23 martie 2009)

Deşi nu-mi face plăcere să o spun, are perfectă dreptate. Ba chiar sunt ceva mai pesimist (sau realist, depinde de punctul de vedere): nu vom fi niciodată pregătiţi - aşa e natura acestui popor, aşa a fost mereu, aşa va fi întotdeauna. Am fost mereu descurcăreţi (în sensul de şmecheri), puturoşi, neserioşi şi - în ultima vreme - mincinoşi ordinari. Ultima caracterizare e singura moştenire comunistă, restul le aveam dintotdeauna.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu