marți, 15 mai 2007

Ultimele zile ale programului GRASP. Episodul 7: Parfum de femeie

Programul GRASP s-a încheiat în ianuarie 2005. Cu trei ani înainte de finalul său natural, "ucis" fiind de o coaliție a beneficiarilor săi și de o parte din proprii săi angajați. A fost un program scurt, dar intens. Plin de evenimente interesante și de intrigi fascinante, uneori kafkiene.


Am avut ocazia - ca să nu zic onoarea - să fiu printre cei care au stins, efectiv, lumina în fostul sediul al programului. Am fost acolo până în ultima zi, alături de pachete imense de documente arhivate, mochete rulate și birouri golite de oameni și mobilier. Ultima lună de lucru a programului GRASP a fost și cea mai puțin interesantă: s-a concentrat pe arhivare și donații. Și pe căutarea unui loc de muncă pentru că - nu-i așa? - creditele fuseseră contractate, mașinile fuseseră cumpărate dar programul s-a oprit și salariul (mare!) s-a sfârșit.

În acea perioadă, pe lângă negocierile cu salariații cu privire la compensațiile ce urmau să fie oferite angajaților, DAI și AED ne-au făcut și un cadou de despărțire: o serie de întâlniri (plătite de ei) cu doi consultanți de la o firmă ce oferea servicii post-concediere - un soi de reorientare profesională. Concluzia întâlnirilor: cea mai eficientă continuare a carierei noastre de experți în asistență tehnică pentru administrația publică locală este deschiderea unui chioșc Fornetti - "o adevărată mină de aur", după cum spuneau cei doi consultanți. Ne-am distrat, dar nu ne-a folosit la nimic...

În buna tradiție a programelor de asistență, USAID ne-a cerut să alcătuim o listă cu organizațiile non-profit cărora să le donăm echipamentul, mobila și celelalte catrafuse pe care DAI și AED n-aveau cum să le care după ei în SUA (și care, oricum, erau destinate exclusiv programului din România). Am stat aproape o zi împreună cu colegii mei și am discutat cine și ce primește - și ne-am gândit, în primul rând, la organizații ce desfășurau proiecte îndrăznețe și de impact (foști beneficiari de granturi ale GRASP), dar aveau nevoie stringentă de echipamente și mobilă ce nu puteau fi obținute altfel. Așadar - ne-am orientat la vreo două organizații din Bucovina, un ONG sărac dar foarte activ din Delta Dunării, am ținut cont și de nevoile Asociației Pro Democrația ș.a.m.d. După ce am trimis lista la USAID, am primit înapoi o nouă listă :) în care aceste organizații dispăruseră - în schimb fuseseră înlocuite cu "suspecții de serviciu": ANIAP, Opportunity Associates, Transparency International Romania, Institutul de Politici Publice și alții. Ba chiar fusese adăugată o organizație care n-a avut de-a face cu programul nostru (Asociația pentru Relații Comunitare din Cluj-Napoca).

În ciuda protestelor noastre vehemente, transferul de echipamente și mobilă s-a realizat în două săptămâni - însă cu organizația din Cluj a fost o adevărată epopee tristă: ei urmau să primească un birou, un laptop și două computere de la biroul GRASP din Sibiu. Se semnează acordul de donație, pleacă oamenii cu mașina din Cluj spre Sibiu pentru a ridica marfa... între timp la biroul nostru sună cei de la USAID întrebându-ne de ce această organizație e pe lista de donații... noi răspundem prompt: "păi voi ați pus-o pe listă!". Rezultatul - clujenii au fost sunați chiar când ajunseseră deja pe la Sebeș, spunându-li-se că a fost o greșeală și nu vor mai primi echipamentul promis.

În mod evident, organizațiile beneficiare s-au grăbit să-și primească bonusurile de final de program. Îmi amintesc că biroul la care lucram (arhivam programul de finanțare) era măsurat și apreciat de cei de la Opportunity Associates cu tot cu mine pe scaun (!), iar cei de la Transparency International, după ce au primit vestea că vor fi beneficiarii unui super-copiator (ce putea înlocui cu succes vreo două secretare), primul lucru pe care l-au făcut a fost să vină să verifice calitatea copiilor...

World Learning a primit de la GRASP cele trei proiecte păstorite de Leslie Hawke și au fost singurii ce nu s-au bucurat că le-a rămas ceva de pe urma noastră. Era de înțeles, însă.

Premiile cele mari erau, însă, cele trei mașini Skoda Octavia (bine îngrijite, super-calibrate și full options) ce urmau să ajungă la ANIAP, IPP și Asociația Pro Democrația. Dacă prietenii noștri de la Pro Democrația au primit-o pe cea mai cool, noi am încercat să livrăm mașinile celorlalți beneficiari nemerituoși împreună cu o surpriză invizibilă (cu ochiul liber) însă sesizabilă din punct de vedere olfactiv :) pe termen lung.

27 FilmImageEchipa GRASP completă la final de program (decembrie 2004)

La petrecerea de final apocaliptic de program, final care s-a dezlănțuit prin decembrie 2004, la o cârciumă-hotel de pe strada Clucerului, unul din momentele memorabile a fost prezentarea a două slide show-uri. Primul dintre ele a fost un teaser, adică un soi de haz de necaz amestecat cu câteva a propos-uri mai mult sau mai puțin vizibile. Dacă tot nu putem face nimic, măcar să râdem. Specific românesc. Avea și muzică - coloana sonoră din Star Wars, maiestuoasă și înfricoșătoare. E adevărat, dacă n-ați fost printre angajații GRASP, e posibil să nu vă amuze așa de mult pe cât ne-a amuzat pe noi. Noroc că n-au apărut prietenii noștri de la USAID pe-acolo (e vorba de câțiva, cei mai importanți, nu de toți), că altfel n-ar fi fost așa de amuzant.

Al doilea slide show a fost dedicat nouă, angajaților din program. Cu o prezentare a fiecăruia, inspirată (sau nu) din realitatea zilnică. Ideea era să râdem, să bem  (multă) bere și să ne amintim de acest moment, de ceea ce a fost frumos dar și de momentele de cumpănă din GRASP. Cu o sinceră părere de rău că nu vom mai lucra împreună dar și cu speranța că vom păstra legăturile. Au fost doar doi ani și un pic, dar multe destine s-au încrucișat în așa puțin timp. Robi și Christine erau deja căsătoriți, Mark și cu Viorica s-au căsătorit la scurt timp după încheierea programului - și au plecat în Afghanistan, bănuiesc că nu în luna de miere :) la fel au făcut și colegii mei de birou Peter și Carmen (însă au rămas în România), iar mulți dintre foștii colegi din GRASP au lucrat sau lucrează împreună. Probabil că unul din meritele incontestabile ale programului este faptul că e greu de uitat.


Ultima zi a programului a fost una tristă dar plină de speranțe: ne-am despărțit de GRASP cu zâmbetul pe buze, dar și cu o senzație neplăcută în stomac. Vulturii au devorat programul, însă nu și pe cei care l-au gestionat. Am rămas cu mulți prieteni, dar și cu multe nedumeriri... aveam să constat, ulterior, că mi-a marcat profund atât existența, cât și cariera. Probabil că mai era nevoie de acest program - dovadă este nivelul teribil de slab al calității activităților administrației publice din prezent - însă majoritatea colegilor mei au continuat să promoveze bunele practici (ce cumplit sună!) din GRASP. Iar în ceea ce mă privește - a fost o șansă unică de a învăța și de a mă dezvolta profesional. Și, bineînțeles, de a scrie acest scurt foileton - ce se încheie aici.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu