vineri, 15 decembrie 2006

Ultimele zile ale programului GRASP. Episodul 3: Fata fără zestre

Ceva timp mai târziu, după răsunătoarele vizite ale înalților prelați FALR și UNDP la sediul programului GRASP, în ziarul România Liberă a apărut o scrisoare... semnată (vorba vine) de un grup de salariați de la GRASP în care se dezvăluiau cele povestite de mine în finalul episodului II dar și alte aspecte interesante ale implicării mediului politic în programul nostru. Bineînțeles, a urmat un scurt dar puternic scandal, urmat de o vânătoare de vrăjitoare (oare cine a scris scrisoarea?) care s-a lăsat cu abandonarea (de către inițiatori) a finanțării planificate dar și cu plecarea lui Earl Mathers, câteva luni mai târziu.


Iată ce scria "România Liberă" în ediția sa din 28 august 2003: "Întrebat dacă au fost exercitate presiuni asupra sa sau asupra organismului pe care îl reprezintă în vederea favorizării Centrului Național pentru Dezvoltare Durabilă, dl. Earl Mathers, director de program GRASP, a spus că "au avut loc mai multe runde de discuții", că "întotdeauna sunt influențe în toate programele, deoarece multe organizații sunt interesate să obțină o finanțare sau un subcontract", dar "nu am găsit nimic greșit în faptul că o organizație vrea să-și prezinte cazul. Or, a sugera că s-ar fi exercitat o presiune nu este adevărat. A fost un proces de împărtășire a informațiilor". Dl. Mathers a mai precizat că "onest, nu pot spune dacă este adevărată sau nu" afirmația că ONG-ul în chestiune este unul guvernamental (GONGO). Totodată, referitor la prezența domnului Malița în conducerea Centrului Național pentru Dezvoltare Durabilă (CNDD), directorul de program GRASP a precizat că a lucrat numai cu domnul Călin Georgescu, directorul executiv. Cât privește întrebarea dacă ONG-ul în chestiune are competența și forța necesare, dl. Mathers consideră ca scopurile Centrului corespund scopurilor programului GRASP, activitatea acestuia fiind bine privită deoarece, în trecut, a obținut rezultate bune în implementarea Agendei Locale 21 în mai multe orașe din România, în colaborare cu PNUD."

Bref, scrisoarea a salvat ceva bani programului și ca să vedeți că lucrurile erau serioase, iată ce scria ziarul "Ziua" în data de 10 iunie 2003: În cea de a doua zi a Forumului Național pentru Dezvoltare Durabilă a fost semnat un protocol de colaborare intre DAI (adică GRASP - n.a.), FALR și CNDD, în care se specifica că DAI va oferi asistență tehnică și sprijin financiar pentru cel puțin 5 municipii din România în scopul implementării proiectelor locale prevăzute în planurile de acțiune ale Programului Agenda Locală 21. Acordul a fost semnat în cadrul organizat la inițiativa primarului orașului Ploiești, Emil Calotă, care este (în 2003 - n.a.) și președintele Federației Autorităților Locale. Era nevoie de ceva biștari ca să se acopere găurile din "Agenda 21", și de unde se pot lua cel mai ușor, fără ca nimeni să se sesizeze? Din finanțările externe - mai ales din cele americane, mai puțin birocratice și beneficiind de un USAID deja "frăgezit" și "pătruns" de vulturii administrației locale românești. Eh, de data asta n-a mers, însă - așa cum vom vedea în episoadele următoare - încercări (unele, din păcate, reușite) au mai fost.

Între timp, programul de finanțare pentru "susținerea implementării Planurilor de Lucru ale Grupurilor Integrate de Acțiune" (pe scurt Cluster Grants) demarase în trombă și am avut plăcuta surpriză să primim o cerere de finanțare de la o organizație mică dar ambițioasă din Pitești - Tineri pentru Terra - condusă de o cunoștință veche de-a mea, Emanuela Pendiuc (întâmplător, fiica cea mare a primarului din Pitești). Tocmai acest amănunt, precum și flexibilitatea deosebită a programului nostru de finanțare, a stârnit alte controverse inutile în vara anului 2003.

15 Partnership ATTA-FRCCF 1Emanuela Pendiuc și Cosmin Calotă (pe vremea aceea din partea FRCCF) la conferința finală a beneficiarilor GRASP din Băile Felix (2004)

Emma era, pe atunci, studentă în București la două facultăți, locuia la cămin și avea planuri ambițioase pentru viitor. Organizația pe care o conducea nu era chiar lipsită de experiență, având la activ vreo două finanțări (mici, ce-i drept), însă era singura organizație de tineret activă din județul Argeș. O să râdeți, dar dom' primar n-a avut nici o contribuție la toate astea și Emma părea să nu-și dorească vreuna. Cererea de finanțare venită de la Pitești era destul de bine gândită și redactată (proiectul prevedea înființarea a două centre de inițiere a tinerilor absolvenți de liceu în tainele informaticii, în Pitești și comuna Mozăceni), însă avea o hibă majoră: un parteneriat cu Primăria din Pitești (mai precis cu instituția unde funcționa tatăl Emmei). Comitetul de evaluare a hotărât, pe bună dreptate, să solicite ca proiectul să se deruleze numai în Mozăceni, având în vedere sensibilitățile americanilor la conflictele de interese chiar și aparente. Am fost însărcinat să comunic aceste concluzii Emmei, însă - spre surpriza mea - am fost convocat la o adevărată ședință într-una din sălile primăriei piteștene. Acolo mă așteptau, alături de Emma, primarii din Pitești și Mozăceni (ce onoare pe capul meu!), precum și o doamnă director din primăria-gazdă.

Întâlnirea s-a soldat, printre altele, cu urlete din partea lui dom' primar de municipiu pe motiv că "am făcut atâtea pentru USAID" și uite cum e răsplătit, cu amenințări voalate de genul "vă reclam pe toți la Natsios" (Andrew Natsios, pe vremea aceea șeful cel mare al USAID din Washington -  n.a.) și "gata, nu mai facem nici un proiect, păi ce, ne jucăm?". Primarul din Mozăceni, între două "să trăiți" și un "am înțeles", mai întărea și el spusele primarului, alături de doamna director de direcție. Pe Emma, biata de ea, a apucat-o plânsul în final.

Rezultatul - în loc de parteneriat cu primăria s-a semnat un parteneriat cu consiliul local și toată lumea a fost fericită. Nu mult timp, însă - trei luni mai târziu, un ONG din Pitești a depus o plângere la Parchetul Național Anticorupție pe motivul "conflict de interese". În final, după cercetări amănunțite (în care procurorii ne cereau detalii esențiale precum adresa și numărul de telefon al organizației din Pitești) s-au potolit spiritele și în acest caz. Nici sfârșitul abrupt al programului GRASP nu a fost lipsit de conotații vis-à-vis de proiectul Emmei - auditorii USAID veniți de la Washington și Budapesta ne-au întrebat în repetate rânduri dacă programul GRASP sau noi, salariații săi, am fost supuși la vreo presiune de către tatăl Emmei. În schimb, nu ne-au întrebat mai nimic despre celelalte presiuni, cele reale...

Dacă progeniturile altor primari sunt fie "vedete" locale (precum fiul lui Funar sau fiul lui Ciuhandu - mari afaceriști cu administrația locală), fie "vedete" naționale (vezi fetele lui Băsescu), Emma a ales să fie cât mai departe de toate acestea. Pe cât posibil, bineînțeles. Făcea naveta cu autobuzul între Pitești și București, locuia într-un cămin în Grozăvești, își câștiga existența în mod onest - din salariul de la organizație, se îmbrăca modest dar cu gust, bref - pentru mine a fost un exemplu și un model de comportament și atitudine.

De partea cealaltă a baricadei, însă, "prietenii" noștri din administrația locală și vulturii ce zburau în stoluri deasupra cochetului sediu din str. Grigore Mora își făceau din nou apariția o dată cu sfârșitul verii anului 2003. De data aceasta, printr-o metodă ce se putea dovedi letală pentru GRASP: un agent dublu...

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu